Începând cu data de 25 mai 2018 intră în aplicabilitate Regulamentul (UE) 2016/679 referitor la protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor).
Așadar, considerăm că este momentul potrivit pentru a-ți comunica ce date personale prelucrăm, modul cum le prelucrăm și cum ne însușim prevederile Regulamentului 679/2016.
Curtea de Apel Craiova prelucrează datele cu caracter personal conform următoarelor prevederi legale: Codul de procedura civilă (vechi si nou), Codul de procedura penală (vechi si nou), Codul de procedura fiscală (vechi si nou) şi toate legile speciale în baza cărora sunt precizate elemente pentru accesul în justiție.
Ce date personale colectăm
Date personale colectate de la angajații proprii
Datele cu caracter personal pe care le prelucrăm sunt datele tale de identificare (nume, prenume, domiciliu), sexul, data nașterii, date de contact (adresa de e-mail și/sau numărul de telefon), CNP-ul şi contul bancar.
Modul de prelucrare a datelor tale personale
Prelucrăm datele tale personale în format electronic sau scris doar în următoarele scopuri, ca urmare a obligațiilor ce decurg din legislația în vigoare, atunci când transmiterea este necesară pentru îndeplinirea unei atribuții care servește interesului public sau care face parte din exercitarea atribuțiilor unei autorități ori instituții publice, după cum urmează:
- Instituții bancare/de credit, în scopul plății salariilor și al altor drepturi bănești, pe card;
- Agenția Națională de Administrare Fiscală, pentru îndeplinirea obligației de depunere a declarațiilor fiscale în sistem electronic;
- Casa Județeană de Asigurări de Sănătate, pentru îndeplinirea obligației de depunere a contribuției la FNUASS, precum și pentru depunerea documentelor vizând concediile medicale, în scopul beneficierii de drepturile bănești cuvenite și de drepturi de altă natură, recunoscute de lege;
- Casa Județeană de Pensii, pentru îndeplinirea obligației de depunere a contribuției la bugetul asigurărilor sociale de stat, pentru întocmirea/actualizarea și transmiterea dosarelor/documentelor de pensionare, în scopul beneficierii de drepturile de pensie;
- Inspectoratul Teritorial de Muncă, pentru îndeplinirea obligației de înscriere a datelor în registrul de evidență al salariaților REVISAL;
- Institutul Național de Statistică, pentru întocmirea și transmiterea situațiilor statistice prevăzute de dispozițiile legale;
- Consiliul Superior al Magistraturii și Agenția Națională de Integritate, pentru transmiterea declarațiilor de avere şi interese;
- Alte autorități și instituții publice – Ministerul Justiției, Agenția Națională de Integritate, Consiliul Superior al Magistraturii, instanțe judecătoreşti, etc. – care, în temeiul unor dispoziții legale, au abilitarea de a solicita și de a primi informații ce conțin aceste tipuri de date;
- Terți, alții decât cei mai sus menționați, la solicitarea expresă a salariatului [de exemplu, cabinete medicale (adeverințe), instituții de credit (adeverințe venituri), executori judecătorești (adrese, comunicări), etc.].
Drepturile tale și modul în care le poți exercita
Dreptul de a-ți retrage consimțământul – poți retrage oricând consimțământul tău privind prelucrarea datelor cu caracter personal. Această acțiune va avea efecte doar pentru viitor, iar prelucrarea anterioară va rămâne valabilă.
Dreptul la rectificare – poți corecta datele tale personale sau le poți completa;
Dreptul la ștergerea datelor – poți solicita ștergea datelor, dacă prelucrarea acestora nu a fost legală, dar și în alte cazuri prevăzute de lege;
Dreptul la opoziție – te poți opune prelucrării datelor tale personale;
Dreptul la portabilitatea datelor – poți primi, în anumite condiții, datele personale pe care ni le-ai furnizat, în format electronic, structurat, utilizat în mod curent, care poate fi citit automat sau poți solicita ca datele să fie transmise altui operator de date personale;
Dreptul la informare – ne poți solicita oricând informații despre activitățile de prelucrare a datelor tale personale pe care le desfășurăm;
Dreptul de a depune plângere – te poți adresa Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal;
În plus, ai dreptul de a solicita intervenția umană în cazul prelucrării automate a datelor tale, îți poți exprima punctul de vedere și poți contesta deciziile.
Cum poți interveni asupra datelor personale prelucrate de noi
Ne-am conformat Regulamentului (UE) 2016/679 și am desemnat un Ofițer pentru Protecția Datelor. El îți va răspunde în urma unei solicitări trimise prin una dintre modalitățile de mai sus, legat de orice detalii privind protecția datelor personale.
Exercitarea oricăruia dintre aceste drepturi, împreună sau separat, se poate face prin adresarea unei cereri scrise, datate si semnate trimise prin email, la adresa mihail.doran@just.ro sau prin serviciul poștal, la adresa Str. Constantin Brâncuşi, nr. 5A, 200136 Craiova, judeţul Dolj.
Date personale colectate de la justițiabili
Datele publicate pe portalul instanțelor de judecată sunt preluate automat din cadrul bazelor de date ECRIS de la nivel local, instanțele de judecată deținând proprietatea asupra bazelor de date și a conținutului acestora. Persoanele care nu doresc ca dosarele sa fie publice pe portalul instanțelor de judecată, trebuie să se adrese instanței ce instrumentează dosarul în cauză , acestea putând utiliza, strict din punct de vedere tehnic, opțiunea de confidențialitate la introducerea datelor în aplicația ECRIS, pentru ca acestea sa fie eliminate și de pe portal.
Facem, de asemenea, precizarea că Ministerul Justiției are doar competente informatice în întreținerea și suportul din punct de vedere tehnic al aplicației ECRIS, informațiile de tip conținut fiind in administrarea instanțelor de judecată.
Întrebări frecvente
Cui trebuie să adresez solicitarea de înlăturare a eventualelor date cu caracter personal afișate pe portal?
Față de aceste aspecte, apreciem ca oportună contactarea instanței în cauza, proprietară a datelor publicate și solicitarea înlăturării eventualelor date cu caracter personal publicate pe portal, așa cum sunt acestea identificate în Legea 677/2001, cu modificările și completările ulterioare. Aceasta va analiza cererea dumneavoastră și va dispune în consecință (a se vedea și interpretarea legislativă din secțiunea de mai jos).
Gestionarea datelor publicate pe portalul instanțelor nu cade în sarcina Ministerului Justiției, instituție care a derulat programul prin care a fost dezvoltat portalul instanțelor de judecată și care acordă sprijin tehnic pentru funcționarea și dezvoltarea sa, punând acest instrument la dispoziția instanțelor judecătorești care îl gestionează și administrează.
Menționăm că replicarea pe portalul instanțelor a datelor introduse în sistemul ECRIS se face în fiecare noapte prin preluarea automată a datelor de la instanțele de judecată, iar o simpla ștergere a acestor date de pe portalul instanțelor ar fi zadarnica dacă la nivelul instanței acestea nu au fost arhivate (în sistemul IT) sau marcate ca fiind dosare confidențiale.
În cazul în care sunt parte în mai multe dosare, care este instanța căreia trebuie să-i adresez solicitarea de înlăturare a datelor cu caracter personal afișate pe portal?
Dacă toate dosarele în care sunteți parte se află pe rolul unei singure instanțe, puteți adresa o singură solicitare instanței în cauză, care va dispune cu privire la aceasta. În acest caz este recomandat să menționați explicit toate dosarele la care vă referiți.
În cazul în care sunteți parte în dosare aflate pe rolul mai multor instanțe, va trebui să adresați câte o solicitare distinctă, pentru fiecare instanță în parte.
În cazul în care dosarul meu este în cale de atac (de ex. apel, recurs), trebuie să mă adresez și altor instanțe decât cea de fond?
Da, va trebui să adresați câte o solicitare distinctă, pentru fiecare instanță în parte, la fiecare stadiu procesual.
Ce este de făcut în cazul în care pe portalul instanțelor sunt publicate date cu caracter personal (altele decât numele și prenumele)?
Solicitarea va fi transmisă, ca și în celelalte cazuri, instanței, care, dacă va constata că pe portalul instanțelor sunt publicate alte date cu caracter personal (ex. CNP, adresă etc.), va dispune înlăturarea acestora de pe portal.
Perspectiva legislativa
Pe portalul instanțelor de judecată se publică doar numele si prenumele justițiabililor, date ce, astfel cum reiese din interpretarea Legii 677/2001, cu modificările și completările ulterioare (abordare confirmată și de adresa Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal nr. 0019542 din 24.07.2012), sunt strict necesare pentru realizarea scopului urmărit prin aplicația ECRIS, respectiv portalul instanțelor de judecată, în condițiile în care datele prezentate sunt adecvate, pertinente și neexcesive (postarea numai a numelui și prenumelui justițiabililor în cadrul soluției publicate), iar procesul este pe rol.
Considerăm aplicabile în speță prevederile art. 5 alin.2, lit. c), d), e) și f) din același act normativ, conform cărora în procesul de prelucrare a datelor nu este necesar consimțământul persoanei vizate în următoarele cazuri:
c) când prelucrarea este necesară în vederea îndeplinirii unei obligații legale a operatorului;
d) când prelucrarea este necesară în vederea aducerii la îndeplinire a unor măsuri de interes public sau care vizează exercitarea prerogativelor de autoritate publică cu care este învestit operatorul sau terțul căruia îi sunt dezvăluite datele;
e) când prelucrarea este necesară în vederea realizării unui interes legitim al operatorului sau al terțului căruia îi sunt dezvăluite datele, cu condiția ca acest interes să nu prejudicieze interesul sau drepturile și libertățile fundamentale ale persoanei vizate;
f) când prelucrarea privește date obținute din documente accesibile publicului, conform legii;
Informarea completă și corectă a persoanelor vizate
În ceea ce privește obligația de comunicare a prelucrării datelor către persoana vizată, instituită de art. 12 din Legea 677/2001,cu modificările și completările ulterioare, considerăm că ne aflăm în situația expusă de alin. 4, art.12 care precizează:
„(4) Prevederile alin. (2) nu se aplică în cazul în care prelucrarea datelor se face în scopuri statistice, de cercetare istorică sau științifică, ori în orice alte situații în care furnizarea unor asemenea informații se dovedește imposibilă sau ar implica un efort disproporționat față de interesul legitim care ar putea fi lezat, precum și în situațiile în care înregistrarea sau dezvăluirea datelor este expres prevăzută de lege.”
În acest sens sunt relevante prevederile art. 167, alin.2 din Noul Cod de procedură civilă adoptat prin Legea nr. 138/2014, cu modificările și completările ulterioare, care precizează că “citarea prin publicitate se face afișându-se citația la ușa instanței, pe portalul instanței de judecată competente și la ultimul domiciliu cunoscut al celui citat. În cazurile în care apreciază că este necesar, instanța va dispune și publicarea citației în Monitorul Oficial al României sau într-un ziar central de largă răspândire” și art. 215 din Noul Cod de procedură civilă care precizează că “Pentru fiecare ședință de judecată se va întocmi o listă cu procesele ce se dezbat în acea zi, care va fi afișată pe portalul instanței și la ușa sălii de ședință cu cel puțin o oră înainte de începerea acesteia.”
Ministerul Justiției preia pe portalul instanțelor de judecată, cu ajutorul mijloacelor automate, informațiile publicate de către instanțe la ușa sălii de judecată.
Redăm mai jos în integralitate prevederile art. 12 din Legea nr. 677/2011 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulație a acestor date
”Articolul 12
(1) În cazul în care datele cu caracter personal sunt obținute direct de la persoana vizata, operatorul este obligat sa furnizeze persoanei vizate cel puțin următoarele informații, cu excepția cazului în care aceasta persoana poseda deja informațiile respective:
a) identitatea operatorului și a reprezentantului acestuia, dacă este cazul;
b) scopul în care se face prelucrarea datelor;
c) informații suplimentare, precum: destinatarii sau categoriile de destinatari ai datelor; dacă furnizarea tuturor datelor cerute este obligatorie și consecințele refuzului de a le furniza; existenta drepturilor prevăzute de prezenta lege pentru persoana vizata, în special a dreptului de acces, de intervenție asupra datelor și de opoziție, precum și condițiile în care pot fi exercitate;
d) orice alte informații a căror furnizare este impusa prin dispoziție a autorității de supraveghere, ținând seama de specificul prelucrării.
(2) În cazul în care datele nu sunt obținute direct de la persoana vizata, operatorul este obligat ca, în momentul colectării datelor sau, dacă se intenționează dezvăluirea acestora către terți, cel mai târziu până în momentul primei dezvăluiri, sa furnizeze persoanei vizate cel puțin următoarele informații, cu excepția cazului în care persoana vizata poseda deja informațiile respective:
a) identitatea operatorului și a reprezentantului acestuia, dacă este cazul;
b) scopul în care se face prelucrarea datelor;
c) informații suplimentare, precum: categoriile de date vizate, destinatarii sau categoriile de destinatari ai datelor, existenta drepturilor prevăzute de prezenta lege pentru persoana vizata, în special a dreptului de acces, de intervenție asupra datelor și de opoziție, precum și condițiile în care pot fi exercitate;
d) orice alte informații a căror furnizare este impusa prin dispoziție a autorității de supraveghere, ținând seama de specificul prelucrării.
(3) Prevederile alin. (2) nu se aplică atunci când prelucrarea datelor se efectuează exclusiv în scopuri jurnalistice, literare sau artistice, dacă aplicarea acestora ar da indicii asupra surselor de informare.
(4) Prevederile alin. (2) nu se aplică în cazul în care prelucrarea datelor se face în scopuri statistice, de cercetare istorica sau științifică, ori în orice alte situații în care furnizarea unor asemenea informații se dovedește imposibila sau ar implica un efort disproporționat față de interesul legitim care ar putea fi lezat, precum și în situațiile în care înregistrarea sau dezvăluirea datelor este expres prevăzută de lege.”
Bine de știut
Legea nr. 677/2011 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulație a acestor date este disponibilă pe portalul legislativ la următoarea adresă URL: http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/32733
Începând cu data de 25 mai 2018 intră în aplicabilitate Regulament (UE) 2016/679 referitor la protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor). Mai multe detalii puteți găsi pe site-ul Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal la următoarea adresă URL:
http://dataprotection.ro/?page=Regulamentul_nr_679_2016